Istoric

SCURT ISTORIC

 1. Publicitatea Imobiliară

             De-a lungul timpului, în România, publicitatea imobiliară s-a realizat prin mai multe modalităţi, principalele două sisteme fiind cel al registrelor de transcripţiuni şi inscripţiuni şi cel bazat pe cărţile funciare.

            In afara celor două mari sisteme, au fost reglementate şi alte sisteme intermediare: sistemul cărţilor de publicitate funciară, cu o aplicabilitate restrânsă, pentru Bucureşti şi câteva localităţi limitrofe şi sistemul cărţilor de evidenta funciară, aplicabil în anumite localităţi din Transilvania.

            Codul civil şi Codul de procedura civilă reglementează modalitatea de evidenţă prin registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni, în Muntenia, Moldova, Oltenia şi Dobrogea.

            Sistemul de publicitate imobiliară întemeiat pe registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni are un caracter personal, criteriul principal de evidenţă fiind persoana şi nu imobilul. Sistemul presupunea ţinerea a două registre, unul de transcripţiuni, în care se transcriau prin copiere în întregime actele de transmisiuni şi constituiri de drepturi, şi unul de inscripţiuni, care cuprindea menţiuni referitoare la privilegii si ipoteci. După aceste registre este greu să se determine cine este adevăratul proprietar al imobilului şi existenţa sarcinilor, întrucât cercetarea registrelor se face pe o perioada de până la 30 de ani în urmă în cazul transmisiunilor şi pe o perioada de până la 15 ani în cazul ipotecilor, în condiţiile în care acestea sunt într-un stadiu avansat de uzură.

            Decretul – Lege nr. 115/1938, aplicabil în Transilvania, Banat şi nordul Moldovei a consacrat sistemul de publicitate imobiliară bazat pe cărţile funciare. Acesta este un sistem real de evidenţă,  avându-se în vedere imobilul precum şi modul cât mai precis de identificare al acestuia. Prin acest sistem se realizează o publicitate integrală în sensul că impune înscrierea obligatorie în cartea funciară a tuturor actelor şi faptelor juridice privitoare la bunurile imobile.

            Superioritatea sistemului de carte funciară, a fost  unanim recunoscută, dovada în acest sens fiind apariţia Legii cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, lege prin care se extinde sistemul de publicitate imobiliară reală bazat pe cărţi funciare, la nivelul întregii tari. Superioritatea sistemului cărţilor funciare rezida în faptul că are în vedere interesele terţilor pe care Codul civil i-a ignorat şi că acesta permite o identificare facilă a imobilului. De asemenea, este de menţionat caracterul real al evidentei, prin care atât părţile, cât şi terţii interesaţi sunt în măsură să cunoască situaţia juridica a unui imobil în orice moment (proprietarul, sarcinile imobiliare, ipotecile, urmăririle, indisponibilizările, modalităţile de care sunt afectate dobândirea dreptului, capacitatea părţilor, etc.).

            Publicitatea imobiliară întemeiată pe sistemul de evidenţă al cadastrului general are ca obiect înscrierea in cartea funciara a actelor şi faptelor juridice referitoare la bunurile imobile. Fiecare imobil are cartea sa funciara în care sunt înscrise toate actele translative sau constitutive de drepturi, astfel se poate cunoaşte situaţia juridică a acestuia.

            Privind retrospectiv, se poate constata preocuparea permanenta a legiuitorului pentru perfecţionarea sistemului de publicitate imobiliara. Dinamica circuitului civil al imobilelor, dispariţia îngrădirilor legale privitoare la înstrăinarea terenurilor, contextul socio-politic si economic, sunt factori care influenţează direct sistemul de publicitate imobiliara. Pe de alta parte, aşa cum s-a mai subliniat, rigurozitatea sistemului de publicitate imobiliara este determinantă pentru un mediu de afaceri stabil, având în vedere că ponderea majoritară a garanţiilor uzitate în relaţiile de afaceri, o constituie cele ce au ca obiect bunuri imobile. Acest lucru se datorează tocmai faptului că sistemul de carte funciară conferă mai multă siguranţă creditului şi pieţei imobiliare faţă de alte sisteme de evidenţă. 

 

 2. Cadastrul

             Primele legiferări în domeniu, ca şi primele planuri geometrice de moşii, bazate pe ridicări topografice, au apărut spre sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui de-al XVIII-lea, mai întâi în Banat, Transilvania şi Bucovina, iar apoi în Vechiul Regat. Au luat naştere astfel primele instituţii de învăţământ superior de profil în care se preda cursul de “gheodezie şi iniţiere a câmpului”la Iaşi(1814), sub patronajul lui Gheorghe Asachi şila Bucureşti(1818), la iniţiativa lui Gheorghe Lazăr. Titlul de “inginer hotarnic” s-a instituit, oficial în anul 1868, prin regulamentul pentru refacerea hotărniciilor (pe baza Codului civil roman de la 1865), iar după 1930, titlul de “inginer cadastral”.

            Anul 1933 este socotit anul apariţiei cadastrului modern prin adoptarea Legii nr.23/1933 pentru organizarea cadastrului funciar şi introducerea cărţilor funduare în Vechiul Regat  şi Basarabia, cu posibilitatea că documentele cadastrale să fie recunoscute pe “piaţa de capital” printre “titlurile de valoare”.

            Etapa de mare însemnătate a începerii cadastrului general si unificării cărţilor funciare (1933-1955) a continuat cu etapa sistemelor de evidenta funciara si de cadastru funciar (1955-1991), pentru ca după 1991 sa asistam la o perioada de stagnare a lucrărilor de cadastru general.

            In perioada 1947-1990, terenurile au fost scoase din circuitul civil, iar sistemul cadastral si regimul funciar s-a adaptat acestei situaţii, realizându-se totuşi planuri şi hărţi cadastrale, ca şi bonitări ale terenurilor, in special pentru planificarea economica centralizata, având in vedere deţinătorii de atunci  ai bunurilor imobiliare (sectorul de stat si cooperatist). In temeiul unor acte normative, care au constituit baza evidentei funciare  (Decretul 281/1955 si HCM nr.1240/1955), cadastrul s-a transformat, prin faptul ca a servit la comasarea terenurilor agricole, într-o evidenta imobiliara a proprietăţii socialiste de stat si cooperatiste.

1990-1996 - a funcţionat Oficiul de Cadastru si Organizarea Teritoriului Agricol (OCAOTA), in subordinea Ministerului Agriculturii

1997 – In conformitate cu prevederile Legii cadastrului si publicităţii imobiliare nr.7/1996, s-a înfiinţat Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie si Cartografie, instituţie publică în subordinea Guvernului României sub directa coordonare a Primului Ministru, care îndruma, controlează şi realizează activitatea de geodezie, fotogrammetrie, teledetecţie, cartografie si cadastru la nivelul întregii tari. In subordinea Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie si Cartografie funcţionează Institutul de Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie si Cadastru precum si 42 Oficii de Cadastru, Geodezie si Cartografie judeţene si cel al municipiului Bucureşti.

            Odată cu apariţia Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.  70/17.05.2001, cu aplicabilitate de la 1 iulie 2001, situaţia instituţională si organizatorica a structurii existente s-a modificat in sensul ca:

            1. Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie si Cartografie a preluat dela Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor responsabilitatea cadastrului şi organizării teritoriului agricol;

            La nivelul judeţelor şi al Municipiului Bucureşti s-a creat, ca serviciu public descentralizat în subordinea ONCGC, un singur oficiu de cadastru, geodezie si cartografie, desfiinţându-se vechile oficii de cadastru şi organizarea teritoriului agricol şi fostele oficii de cadastru din subordinea ONCGC;

Cele doua institute, Institutul de Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie şi Cadastru, şi respectiv, Institutul de Cadastru şi Organizarea Teritoriului Agricol s-au unificat într-un singur institut, Institutul de Cadastru, Geodezie, Fotogrammetrie şi Cartografie în subordinea ONCGC;

            Prin aceste modificări s-au adus în responsabilitatea aceeaşi instituţii, cele două mari structuri „cadastrul general şi cadastrul agricol” şi s-au concentrat astfel bazele de date cadastrale, tehnică specifică şi forţă umană, ceea ce a creat premise pentru o activitate coerenta şi utilizarea raţională a resurselor.

2002 – ONCGC trece in subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor

2004 - se înfiinţează Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliara prin reorganizarea ONCGC şi preluarea activităţii de publicitate imobiliara de la Ministerul Justiţiei iar în subordinea Agenţiei Naţionale funcţionează ca instituţii publice, cu personalitate juridică, oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară şi Centrul Naţional de Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie şi Teledetecţie, denumit în continuare Centrul Naţional.

 directori OCPI (OCOT, OCOTA, OCAOTA, OJCGC) Sibiu

Comments are closed.